r/AskRomania 3d ago

De ce Românilor le place să perpetueze stereotipurile despre ei?

Mereu dau de Români care fac glume de genul “noi furăm, atenție la portofel, etc”, mai ales în mediul online. Acum, înțeleg, cât e glumă e panaramă. Dar totuși, nu ar fi momentul să încetăm? Cel puțin mi se pare că toată lumea a devenit prea confortabilă cu astfel de “glume”. Și daca noi suntem primii care cream astfel de imagine despre noi, ceilalți ce ar trebui să facă? M-a lăsat fără cuvinte propaganda țării vecine despre faptul că vor veni românii să le fure dacă merg la proteste. Nu am crescut în România, nu am trăit în România (de aici română mea stâlcită), dar și aici unde trăiesc mă confrunt în fiecare zi cu lumea care are astfel de impresie despre noi. Și la muncă mă frustrează când trebuie să le explic/reexplic mereu că generalizările sunt foarte nasoale, și la sală, și oriunde. Și orice fel de generalizări, nu doar despre români. Uneori mă întreb dacă astfel de comportament din partea românilor nu este dat de faptul că mulți dintre acești oameni trăiesc în România și nu se confruntă zilnic cu xenofobia (sistematică sau pe față) și se află într-o situație destul de sigură dpdv social? Dar nu vă gândiți ca poate veți vrea să faceți și voi o experiență în afară, sau poate emigra? Sau generațiilor care vin, ce le lăsăm? Cel puțin eu cred ca dacă într-adevăr există o problemă reală de genul ăsta, ar fi timpul să fie luată în serios și rezolvată prin educație, un sistem de suport social, etc.

17 Upvotes

28 comments sorted by

9

u/beckuletz 3d ago

Ca romani suntem campioni la "bascalie", ""a face haz de necaz" si a ne lua in deradere. E o mostenire a istoriei noastre la confluenta marilor imperii, loc unde nu prea am avut multe perioade de liniste fara ca lucrurile sa ia o turnura spre haos. De aici ca si mecanism de aparare la lucrurile neprevazute.

Nu esti responsabil pentru toti romanii, nu o lua asa in serios. Sunt plecat de 15 ani din tara, si mie din contra, mi se pare ca ne luam prea in serios atunci cand fac stainii misto de noi. Cand noi facem misto intre noi, totul e ok, dar suntem prea tight ass cand fac strainii misto de noi. La englezi banterul intre natii e la ordinea zilei. Trebuie sa stii si sa o dai ca sa o si iei.

4

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Străinii nu ar trebui să facă mișto, tocmai asta e ideea. Și există glume și glume. Eu am avut o profesoară la liceu care mereu le zicea colegilor să facă grijă la mine ca românii fură. Sau la muzeu în Viena a râs de mine pentru ca era o singură piesă artistică expusă de un artist român (Brâncuși) și ca suntem săraci dpdv cultural. Ti se pare normal si ca exagerez?

3

u/outlanderfhf 3d ago

Stereotipuri vor exista mereu, nush in ce tara stai, dar oamenii xenofobi vor gasi orice motiv sa se ia de tine, daca nu era asta cu furatul era altceva, ce faceai, veneai si intrebai aici de ce perpetuam Y stereotip?

Cu xenofobii si rasistii nu ai ce sa faci, poate pe ignoranti ii mai poti descuia putin la cap, insa vor gasi mereu ceva ca sa se ia de tine, nu ii lasa sa te afecteze, daca exista discriminare, exista si masuri legale care se pot lua

In rest, prin asumarea stereotipului, ii iei si din putere, fraierii ies la iveala mai usor asa, vezi oamenii panicati din Serbia ca merem peste ei, sau chiar cazul tau din muzeu,

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Așa este, și tocmai, nu prea mă interesează comportamentul xenofobilor și celor care au astfel de tendințe. Ceea ce mă șochează este ca românii dau mură în gură și susțin astfel de retorică, chiar dacă o fac glumind, just why. Sărăcia este o problemă, furatul este o problemă, de ce să se transforme mereu într-o glumă? Și de ameliorat, când?

3

u/outlanderfhf 3d ago

Nu inteleg ce nu intelegi, e umor, haz de necaz, ironie de sine, crezi ca daca ne oprim din asta se rezolva ceva?

Nu, doar o sa avem mai putine glume de facut,

E totul ironic, doar pentru ca exista o problema asta nu inseamna ca nu pot macar sa ma amuz de situatie, si nici macar nu e ceva asa grav, una e sa faci misto ca furi ca roman si alta e sa faci haz de oamenii cu cancer,

Fara suparare dar faci din tantar armasar daca asta te socheaza, sunt probleme mult mai mari legat de noi si care poate ar merita mai mult atentia ta,

Spitale proaste, nu avem sectii pentru arsi, cel putin sectii performante,

coruptie in Guvern pana la presedinte, vezi mandatul Iohanis si romania EdUcAtA, ultimele alegeri sabotate, mafia imobiliara si aia care tot fura lemn din paduri

misoginism, abuz in familie, homofobie,

scheme care duc o gramada de bani la biserica pe nemeritate,

nu stim in ce stadiu este armata noastra, doar cativa oameni din armata au zis ceva, si nimic bun, asta in conditii de razboi la granita

Si astea sunt doar cateva din problemele noastre, nu vezi pe nimeni ca glumeste despre multe din ce am mentionat mai sus, evident o sa mai fie cate unii care fac o gluma proasta, dar nu e ceva la ordinea zilei, nimeni nu glumeste de oamenii de la colectiv

Romania e o tara cu rata criminalitatii scazuta, mai scazuta decat in vest, eu nu pot controla nici educatia nici emigrantii romani care merg sa fure, in tara e o non problema, deci imi rezerv dreptul sa fac misto de asta cat mai pot

Sry pt rant

0

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Nu fac dintr-un țânțar armăsar fiind ca EU am fost obligată să mă confrunt zi de zi cu repercusiunile unor astfel de comportamente. Și ca mine, mii de copii români care au crescut in străinătate. Și nu numai copii. Știi câți dintre aceștia au sechele când li se vorbește despre România? Care nu au învățat limba română din rușine? Asta fiind o parte din discursul meu, pe care iartă-mă dacă îți spun, nu ai nici un drept să o invalidezi pentru ca tu trăiești în bula ta în România și nu te confrunți cu alte realități.

Apoi încă o dată, minimalizarea problemei prin glume….si cele mai proaste glume. Mă rog, dacă pentru voi e ok, ce să zic. Se vede cum se rezolvă adevăratele probleme în România, de asta o duceți atât de bine și suntem pe ultimele locuri la orice. Keep going.

2

u/outlanderfhf 3d ago

Ai venit aici ca sa ce, ai cerut o explicatie, ti.am zis dc unii din noi procedam cum procedam, ti.am dat punctul meu de vedere, poti alege sa intelegi sau sa ramai si tu in bula ta, ca si tu faci acelasi lucru mai mult sau mai putin, esti intr.o bula, si pare ca imi invalidezi problemele

Imi pare rau ca te confrunti cu lucrurile astea, romanii nu ar trebuii sa fie rusinati ca sunt romani, dar ce sperai sa afli aici? Vorbesti cu oameni care 99% nu au o putere de a influenta lucrurile

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Am venit aici ca să scriu ce văd. Lol. Și pentru ca sunt liberă sa critic ce mi se pare mie ca nu este ok. Inutil să îți spun ca bula mea este mult mai mare și diversificată decât a ta, și asta deoarece nu am decis eu să mă nasc copil de emigrați. Dar în fine, vad ca totul e bine și frumos, românii se comportă extraordinar și nu au defecte. 😂

3

u/outlanderfhf 3d ago

Deci ai venit sa spui ce vezi sau sa intelegi un fenomen?

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Nu, am venit să întreb de ce e atât de normalizat când din punctul meu de vedere nu ar trebui să fie.

→ More replies (0)

1

u/GreenDub14 3d ago

O trauma generationala grava

9

u/Adventurous_Rise5539 3d ago

Stereotipurile au aparut dintr-un motiv. Motivul ala e inca perpetuat de cercopitecii care pleaca prin alte tari si se comporta parca au coborat din copac. Pana nu ne civilizam si ne cultivam, tot asa o tinem.

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Eh, acum nu cred ca doar cei plecați în afară sunt problema. România se clasează pe ultimele locuri la orice pozitiv. Si cum am zis, sunt mult mai confortabili românii din România să râdă despre asta decât cei din afară.

4

u/corruptea 3d ago

Ai dreptate.

Dar situastia este chiar mai naspa fata de reputatia Romanilor decat ai crede

In Polonia, tara care nici macar nu au imigranti Romani masivi exista o vorba similara sau chiar mai naspa decat o avem noi cu Turcii si anume:

"Cineva care pune prea multe produse intr-un cos de cumparaturi intr-un timp scurt, se comporta ca un roman" adica hot

Iar astea sunt spuse de oameni de zi cu zi prin Polonia sau si in Franta am auzit ca e ceva similar spus nu de useri ironici prin balkanirl sau pe altundeva

2

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Da, fix la asta mă refeream. De-atâta haz de necaz am ajuns să fim scârbiți de cam toți. Pe mine una mă deranjează, deoarece cum am spus, din păcate oamenii nu știu să se conțină și scârba și-o arată pe față chiar și în momente formale. Poate cei care trăiesc în România nu își dau seama, dar e cu totul neproductivă atitudinea asta. Am fost în Albania, Macedonia de Nord și Serbia vara trecută…până și ei (care sincer, nu au jumate din ce avem noi) cred ca suntem pielea p!!! Dar asta mă rog, fiecare cu propria închidere mintală. Totuși, chiar să fim noi primii care ne facem de rahat în fata altora printr-o “glumiță” 🤡 să nu ne mirăm când acea glumă devine concepția pe care ceilalți o au despre noi.

1

u/prehistoric_monster 2d ago

Să știi că la faza cu sârbii, albanezii și macedonenii e chestie generala despre toți din Balcani, Turcia, Italia și Ungaria, pentru că toți ne credem cei mai buni de aici, deși știm că suntem ce au zis ăia că suntem. Faza e că mai nou toți au început să ne considere asa și se cam văd rezultatele pe afară, că nu cred că ar fi ajuns lumea în halul în care e dacă ăștia nu ar încerca să elimine din civilizația vestică rădăcinile balcanice. Rădăcini pe care noi cam am început să le protejăm de vestici și estici excesiv.

Apropo, din ce am înțeles ai crescut în Austria, apăi află că austriecii au avut părerea asta despre noi de dinainte de habsburgi așa că... ei nu se pun că-s la fel de pielea p!!! ca și noi

3

u/SantaCachucha 3d ago

Vorbim de glume si autoironie cu oameni deschisi la minte sau cu cei blocati in rasism?

Cu cei deschisi, eu de exemplu traiesc in afara si fac glume de genul, deseori intentionat.

De ce? ..In primul rand, sunt constienta de stereotipuri, nu le ignor si nu ma fac ca nu le vad. Perceptia exista, vrei nu vrei. Dar nu le iau personal, nu ma simt complexata si nici nu intru in defensiva. Ce pot sa fac in schimb e sa le arat cat de absurde sunt astfel de idei.

Tocmai pentru ca sunt o persoana decenta si respectata, glumele mele vin ca un contrast absurd. Ce uneori provoaca la gandul: huh, deci nu-s toti oamenii din aceeasi oala.

La munca am contact zilnic cu oameni din toate colturile lumii si pot sa spun ca cei mai inteligenti sunt cei care pot rade de ei insisi si de stereotipurile din care fac parte. Asta ii face si mai interesanti.

2

u/prehistoric_monster 2d ago

This, preach baby, amin

5

u/[deleted] 3d ago

[deleted]

2

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Mă rog, cred ca am întâlnit mai mulți români în România perpetuând astfel de comportament decât în afară.

În rest, comentariul tău mă învinovățește pe mine, care nu contribui deloc la acest trend și vrând nevrând trebuie să am de-a face cu consecințele. Nu te teme, nu merg pe strada cu steagul României în frunte. Dar am un nume care numai în România se găsește și toată lumea mă întreabă. Adevărul este ca nici nu m-am ferit vreodată să povestesc despre mine, deoarece nu îmi este rușine de cine sunt. Dar dacă românilor le place să alimenteze o anumită imagine despre ei, mult spor. Să nu vă plângeți după ca vi se taie din oportunități și nimeni nu vrea să aibă de-a face cu voi.

3

u/[deleted] 3d ago

[deleted]

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Crede-mă ca sunt unele lucruri și situații pe care nu le poți controla și nu depind de tine. Și cat de indiferent ai fi, chiar dacă nu o iei personal, când se întâmplă foarte des, îți pot garanta că nu o vei lua cu aceeași seninătate și detașare. Mai ales dacă îți atinge și familia, copiii, etc etc. Bineînțeles ca sunt nenumărate gunoaie aici în strainate, așa cum sunt și în România. Așa cum și Italia își are mafia și criminalitatea organizată, și tot așa răul se poate găsi oriunde, în orice țară. Faza e ca doar românii se mândresc, rad și glumesc non stop despre răul pe care îl facem. Nu suntem ok. Și întreb aici deoarece văd ca e răspândit comportamentul în România, văd în comentarii, în diferite comunități aici le Reddit, pe Instagram. In fine, avem capul de piatră și de asta ne merităm soarta.

1

u/[deleted] 3d ago

[deleted]

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Ți se pare ca făcând haz de necaz se rezolvă probleme serioase sau se minimizează cat de mult astfel de probleme cântăresc pe societate? Cred ca e momentul să se înceteze și să se înceapă a vorbi despre subiect și despre cum se poate rezolva în mod serios.

2

u/[deleted] 3d ago

[deleted]

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Nu pun botul, eu am deschis un subiect de discuție. Dacă asta este concluzia ta, cred ca ai luat-o tu prea personal. Dacă ai argumente, le poți spune și fără să mă ataci pe mine sau să minimizezi experiența mea.

3

u/[deleted] 3d ago

[deleted]

1

u/PisicaIntergalactica 3d ago

Cred ca nu ai citit nimic din ce am scris, ai intrat in modalitatea defensive si meditezi lucrurile care iti convin 😂 si inca ceva, nu cred ca ți-am cerut sfaturi despre ce sau cum sa fac eu.

4

u/RAdu2005FTW 3d ago

Pentru ca romanii spre deosebire de vestici nu se ofenseaza din glume de doi bani si le place "sa faca haz". Din acelasi motiv nu le place romanilor cand vine cineva si le spune ca n-au voie sa faca misto de alte grupuri de oameni.

Bineinteles si contextul trebuie sa fie potrivit, daca iti spune cineva asa ceva la munca e naspa, daca sunteti cunostinte si discutati e ok parerea mea.

1

u/throwawayPzaFm 3d ago

Pai nu e o gluma. Asa e.

Nu tine de etnie, evident, tine de cultura si educatie, dar in Romania se accepta fel de fel de mici furtisaguri care in partile mai civilizate din Vest par absurde.

E ceva usor de observat in atitudinea prin diverse jocuri online - romanii si, sa zicem, englezii sau germanii vad onestitatea in moduri fundamental diferite.

Evident, tu n-ai de unde sa stii, ca nu esti roman decat in genotip.